Ceaţă

Mergi pe drum cu 130 km…
Apa de pe şosea se-mprăştie peste tot în jurul tău, invadează parbrizul; treci de coloane de maşini şi-ncet încet începi să vezi… Kilometri întregi de asfalt aleargă pe sub roţi, cele mai mici gropi şi denivelări încearcă să se-ascundă sub cauciucuri, nu le simţi. Le-ai ocolit încă de acum un kilometru, se vede totul ca-n palmă.
O Lună rotundă şi mare cât un cap bălai râde pe sub nori şi luminează pădurea din depărtare. Arată cu degetul razelor miriştea din laterale, se uită-n oglinda de pe marginea drumului la tine cum n-o bagi in seama… Se plimbă mai departe pe cer liniştită, se-ntâlneşte ea cu Soarele până la urmă...
Intri în padure, din nou coloane de masini, goneşti fara oprire înspre oraş; se întuneca iar totul, apa curge şiroaie, aleargă de pe celelalte maşini în faţa ta, încearca să te-opreasca, să te-ntorci la lumină… Nu reuşeşte. A plecat şi pădurea… Cu lună cu tot.
A rămas doar ceaţa.
Ceaţă peste tot, într-un oraş cu troieni ce-aşteaptă cuminţi primăvara să plece şi ei acasă. Cu jeepane care dau din faruri sa le faci loc să treaca pe roşu.

Dap, s-a umplut Bucureştiul de magari în ceaţă.