Amsterdam, partea 1

A trecut aproape o saptamana de cand am revenit din mult asteptatul concediu si abia acum am putin timp sa scriu despre prima parte a lui. Cateva zile in Amsterdam garanteaza o desprindere completa de cotidian. Cumva cumva simti ca zbori si ca aproape uiti de toate problemele zilnice; servici, familie, prieteni toate raman undeva in spatele unui nor de fum care se risipeste greu si fara dureri inutile de cap.
Cu toate astea, o farama de constiinta ramane mereu treaza si-ti aminteste ce-au zis toti cunoscutii pana s-ajungi si dup-aceea: fereste-te de romani. Suna ciudat, mai ales ca nu s-a intamplat nimic grav in directia asta (am auzit povesti destule cu romani care au avut de suferit - de cele mai multe ori furturi - tocmai de pe urma conationalilor lor, uneori chiar a celor care-i insoteau), ba chiar pot sa zic romanii mi-au facut o surpriza placuta. Dar o sa ajung si la partea asta; o iau incetisor cu inceputul.
Zburat cu KLM. Am avut ceva intarziere dar tot raul spre bine; cand eram la 10 km in aer, am mers vreo 10 minute din drum cu aripa la 10 decametri de aripa unui alt avion al australienilor. Pacat ca n-aveam aparatu sa-l trag in poza, asta e. Cu alte cuvinte mi-a placut, au zburat lin, au aterizat bine, nu m-au zguduit, m-au lasat sa ascult muzica (săr'na Mişule), mi-au dat de mancare ceva ingurgitabil si nu mi-au ratacit bagajele.
Ajuns in aeroport. E o senzatie stranie sa poti si la noi dar si la ei sa intri/iesi din aeroport doar cu cartela aia de identitate. Mare lucru UE asta, cel putin din punctul asta de vedere. Nu stiu de ce uneori ma gandesc ca asta-i doar fata luminoasa a lunii, cel putin o perioada de timp...
Revenind la Amsterdam; e misto aici, foarte ordonat si curat, poti intreba orice gardian sau pe oricine de la ei de unde sa faci ce sa faci si-ti raspund frumos, cu zambetul (chiar sincer) pe fata ca uite asta-i locu, asta trebe sa faci, etc (la mine era vorba de bagaje, ca deh... era greu sa stiu din prima la ce banda sa merg, doar numa ce picasem din cer). Si-am gasit bagaju' intact, zeci de indicatoare catre tren si alte alea, singura problema cu banii de bilet.
Pont: mergeti cu fise cat mai multe sau daca n-aveti d-alea, macar o bancnota cu care sa va luati o cafea de la un chiosc oarecare. Eu am testat Starbucks, m-am ars bine pe limba si cred ca era buna. In rest, fata foarte amabila si mi-a dat marunti cati am vrut, fara sa se uite urat (stim cu totii povestea cu n-am marunti - aviz chioscarilor sau taxatorilor din "supermagazine").
Suit in tren la marele fix, altfel mai stateam o ora p-acolo (un alt turist a patit-o, a aflat abia cand a ajuns trenul ca trebuie sa-si ia bilet din aeroport si nu de la peron; asta e). Oameni amabili, imi zic sa cobor la prima (care-i si ultima de pe ruta respectiva). Calculatorist tipu brunet.
Ajuns in gara, respir si eu aer curat, il sun la Dragos si scot iute o tigare ca nu se mai putea, am stat de 4-5 ore fara nicotina. Cat sa rabzi?
Luat tramvai (politistele la fel de amabile ca si restul lumii), ajuns la hotel si scapat de rucsaci. Ma cam cocosasera, dar n-aveam incotro (o saptamana de plimbare necesita multe ţoale). Mut pantalonii tipului de sub patul meu pe patul lui, fotografiez in cap camera si dupa "primenirea" de rigoare, aflu ca trebuie s-ajung in Leidseplein (fooarte greu am inteles numele asta si cum s-ajung, eram ametit deja si nici n-aveam de ce), imi zice si tipa de la hostel cum, dar pe scurtatura - evident ca m-am incurcat - si juma de ceas mai tarziu ajung la locul cu tabla de sah, Max Euweplein. Peste tot sunt piste de biciclisti, iar pietonii chiar nu circula pe ele (spre deosebire de alte locuri din Romania de exemplu, unde ori n-au pe unde circula, ori chiar nu-i intereseaza), si uimitor iarasi, pe respectivele piste e plin de biciclisti de dimineata pana noaptea, oamenii aia chiar nu se plimba cu masinile daca pot ajunge cu bicicleta.
Transportul in comun bine organizat, vin tramvaiele aproape la fix, curate si noaptea pline de turisti.
Ma ia Dragos la plimbare (alt Dragos) si ajung de vad Leidseplein, Koningsplein, aleea florilor - Singel cred ca-i zice - si Rokin, unde se opreste micul nostru tur intr-un coffee shop mai departe de lume. Plante bune de vanzare, iar barmanul ne lasa chiar si cu tabac. Ma uimeste cat de relaxata poate fi lumea pe-aici - pe de alta parte au o modalitate legala si eficienta de-a uita de probleme.
Se zice ca ploua mult in Amsterdam, ca e frig si cenusiu. Si prima seara nu se dezminte, a inceput ploaia, de frig nu era frig decat pentru cei neinvatati, dar in schimb a plouat... si-a tot plouat... Si cum de la plimbare si ploaie ti se face foame, am oprit vis-a-vis de restaurantul cu burgeri din cangur si-am rezolvat niste pizze italiene cinstite. Foarte bune, desi ne-au cam inghiontit omuletii - ca deh, i-am scos din amorteala. Las' ca dupa noi s-a umplut terasa, asa c-au avut parte de clienti cati n-ar fi vrut. Pizza buna, servire acceptabila, baccis gras (iti indica ei cat).
A trecut repede timpul, am vorbit vrute si nevrute si in final am ajuns la partea in care cascam amandoi de sa inghitim pamantu cu toata iarba de sub noi, asa ca ne-am retras in liniste ordine si pace catre vizuinele noastre.
Poate ca partea cea mai impresionanta pe ziua asta a fost cantitatea masiva de bun-simt si iarba de care-am avut parte, dar probabil si visul cu romani ce-mi cauta buzunarele care m-a cam bantuit pana am ajuns in hostelu cu pricina.
Liniste si pace aici; e ca-n camin. Toata lumea vine si pleaca, nimeni nu-ti are treaba atata vreme cat nu fumezi inauntru si nu faci scandal in fata lui. Iar daca vrei internet, astepti frumos pe scari pana trec 15 minute pentru fiecare "teenajer" care-si petrece putinul de timp din Amsterdam pe "mesenjer".
Asta a fost o dilema care n-am rezolvat-o catusi de putin toata perioada cat am stat aici. Am vazut de multe ori (m-am plimbat in jurul hostelului o buna parte din timp, sa am cum sa dorm cand sunt prea obosit) copii care preferau sa butoneze un calculator (ca mine acum de exemplu) decat sa vada un muzeu, un parc, o cafenea, un bulevard, o gradina zoologica, un tur de oras, un ceva. Probabil internetu asta face asa de mult parte din viata lor ca s-ar fi simtit ca un copil mic fara scutece daca n-ar fi stat cateva ore sa ciatuie sau sa se uite pe site-uri de sport (chiar era un pusti care de fiecare data cand treceam pe-acolo statea pe un singur site de sport, si tot citea.... ce citea nu m-am prins ca erau cam multe poze pe-acolo, si oricum doar ce dadea click-uri... ce trist trebuie sa fi fost.)
Lasand la o parte viata altora, pentru o zi de sambata si un singur post a fost cam multa agitatie si vorbaraie, asa ca sumarizand, luand concluzia si evidentiind-o inca o data, subliniez, afirm si confirm o cantitate importanta (niciodata mai mult decat suficienta) de bun simt (din nou, romanii din zona asta a bucurestiului sunt experti in a evita acest flagel), multa ordine si diferite modalitati de distractie; despre restul zilelor ramane sa vedem in alte posturi.

HF

PS Poate ca bunul simt impiedica romanul sa ia decizii rapide, fiind necesar - pentru neinitiati - un efort mai mare pentru a realiza ce doreste cu adevarat sa zica/faca persoana cu bun simt, spre deosebire de o persoana care te-njura in fata. Pe de alta parte, atunci cand uzezi de bun simt in mod frecvent (a se citi intotdeauna), nu doar ca nu resimti efortul, ci te si bucuri de rezultate. A nu se confunda bunul simt cu prostia. Nici olandezii n-o fac.