Picaturi din Vama.

Am revenit din Vama. Multa oboseala, multa agitatie, multa lume; dar nu simti asta decat cand te pui la calculator si-ncerci sa te ridici sau sa scrii... Si toate rotitele se misca greu, ideile vin si pleaca, retusurile vin mai des decat de obicei...
Asa incepe totul acolo... De jos. Ajungi alergat de-o saptamana de servici/invatat/cine stie ce alte probleme mai are fiecare. Alergat de telefoane, "meiluri", vrute si facute, alergat de masini pe-o autostrada plina de mici zeuti, tu fiind unul din ei. Asta daca esti sofer. Daca nu, doar plictisit de un drum prea lung, chiar daca dureaza trei ore in loc de sapte, chiar daca radem si glumim, chiar daca ascultam muzica sau barfim. Divaghez... Mult si sigur.
Traim drumul... Cu insectele zburand pe langa noi sau in parbriz, cu farurile zgariind retina obosita, cu vocile ragusite de tigari; toate se intampla frumos, lin, la timp. Inclusiv oboseala. Si cand sa te ajunga mai bine... Se termina autostrada... Stii ca te apropii... Inca putin si incepe Constanta, se termina, si vezi miriapodul-paianjen suit de-asupra noastra cum se uita albastru si rade cu becurile-i portocalii pana-si castiga atentia noastra.
E bine, suntem in grafic.
Alergam mai departe cat duce masina si cat sa evitam radarele; am invatat drumul si stau linistit razand cu copiii. Glume nevinovate, toate frumoase.
Ajungem. Suim cortul si dna Elena vine repede sa ne salute. Apare-o tuica in fundal dar o refuz cam dur (ramane pe data viitoare, aduc eu de-acas'). Nu vreau nimic. Vreau sa pun cortul si sa ajung pe nisip. Noaptea se termina repede dupa 2 sticle de vin. Impartite.
Vine dimineata. Ciorba+cafea. Baie. Rece. Shire. E foarte bine aici la amiaza. E caldut, umbra, lumea sta pe saltele si citeste sau bea lichidul ce-i lipseste, fie ca-i vorba de cafea, de bere sau de suc. Nu conteaza ca-i luat de la Ovidiu (full la ora respectiva), de la ei sau adus din Carrefour. Fengshui-ui in floare, toti motaie si se uita la toti; sunt singuri cu ei, in grup sau cate doi. Ma simt exact ca la Ovidiu acum 2 ani; pacat ca ceilalti nu mai vin atat de des. Asta e.
Mergem la cort, avem lucruri de facut, mancare de infulecat, oameni de intalnit. Si ii intalnim. stau la umbra si se feresc de proiectilele pasarilor din copaci. Isi ataca invadatorii spatiului cu ce-au la-ndemana. Toata lumea rade mai putin pasarile... Astea mici sunt greu de inteles, nu stii niciodata cand rad sau cand se cearta. Poti sta cu zilele si sa le asculti, dar sa nu stii nimic de fapt. Mai bine te feresti de bombe si te simti bine. De-asta esti aici.
Sa citim. Din nou ma bantuie scrisul. O carte faina . "Fata din casa Vagon" isi deruleaza 25 de pagini repede, ma fura din realitate si m-arunca in lumea preferata. A trecut ceva timp de cand n-am mai avut o vama cu carte. E bine, dar suna telefonul. Mormai, asta e. M-au prins. Data viitoare o sa-mi inchid telefonul.
Mai citesc putin si ma ia somnul. Reusesc s-adorm o ora pentru Fatboy-Slim. Si pornim dincolo de Mamaia. Iar radem pe drum. Abia asteptam. Coada mare, dar ma uit pe celalalt sens. Nu misca nimic pe toata lungimea Mamaiei. Oamenii aia au venit aici sa stea-n masini in mijlocul strazii. Halal concediu. Ii compatimesc, chit ca as avea poate sute de mii de motive la unele masini sa n-o fac. E totusi concediu pierdut in van; nu-i nimic, vin ei si-n Vama ca deja au inceput.
Si-ajungem.
Avem monitoare imense la care sa vedem cat de nocive-s tigarile, avem o plaja care sa ne tina in nisip, avem control la porti, avem chiar si lipsa de legitimatie VIP (dar nu era asta problema), avem loc de parcare. Dar luate-n sens invers. Imi trecuse toata saptamana-n fata ochilor asteptand, si tot m-am ridicat in picioare inainte de-a aparea. A venit dupa o ora, in uralele sau injuraturile multimii, depinde de nivelul de frustrare si bere strans de fiecare.
Nu a fost cel care-l asteptam. "And the sing says...". Nimic. Evoluam, ne adaptam, ne mixam si ne urlam in noapte, ne calcam, ne zambim, ne dansam, ne tinem de vorba, ne radem, ne glumim. Dispare individualitatea si intervine unitatea. Bine lucrat. Combinatie foarte buna de visualuri si mixuri, lumea in delir, chiar si cel ce rumega gazonul in fata mea (hm... nu ne mai mira nimic azi) - copil de treaba pana la urma, am ras cu totii :)
Si Fatboy mixeaza-n continuare, trec ore peste ore, oameni peste oameni, e misto. Intr-un singur cuvant. Si la final il aduce pe Bob Marley si al lui Could You Be Loved. M-a uns pe suflet, la fel si pe restul de cateva mii de oameni. Si n-a mixat nimic pe melodie. Doar a lasat-o. Extraordinar sa asculti o melodie pana la capat intr-un noian de fragmente printre care creierul alearga sa le descifreze, sa le puna cap la cap sa vada de unde vin, unde merg, sa incerci sa te pliezi pe ce nici nu stii ca urmeaza. Si brusc, Fatboy a schimbat paradigma. Frumos, foarte frumos. A topait si el cu noi, si noi cu el, si toata lumea cu toata lumea. Mult testosteron, multa energie, mult estrogen, mult fard, lumea in toata splendoarea ei. Si se vede bine si de pe nisip, nu doar din picioare.
Ne-am intors repede, intr-o ora eram 'napoi la cort si am luat-o la picior sa vad ce se mai intampla in Vama. Prea tarziu, lumea deja se dezumflase, toti eram obositi din nou, incercari nereusite de-a relansa sticla de vodca, dar era mai tare decat noi; nu voia si pace. Pace buna noapte buna.
Si-a venit din nou ziua, asta dupa ce m-am certat cu radasca pe bucata de sac de dormit care oricum imi apartinea complet. Am invins, sunt un zeu din nou. Milos, ii dau drumul langa cort, probabil mai putin speriat decat ea. Ne trezim, mai iute soarele decat noi; deja m-a bronzat prin jumatea mea de cort. Nu-i bai, o s-ajung si-acasa.
Plecam, strangem tot, cort, tot, haine, tot tot. Coada multa dar nu conteaza, avem radio, avem animatori in fata. Radem pana ni se latesc urechile. E bine. Putin stres. Trece cu un senvici si ajungem acasa. Inca mai putem rade.
Si-aici s-a terminat Vama, nu si ziua... Si-ar fi asa de multe de povestit; ce pacat ca mi-e somn si-s obosit. Poate-o sa continui cu Hancock; vedem
Poze: http://picasaweb.google.com/dragos.onac/Vama071308